LICENŢIEREA SOCIETĂŢILOR ÎN DOMENIUL SISTEMELOR ÎMPOTRIVA EFRACŢIEI
Licentierea unei firme care monteaza sisteme impotriva efractiei (sisteme de alarma, supraveghere video, control acces, etc.)
Cadrul legal:
Societăţile specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriv efracţiei se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a Normelor metodologice adoptate prin HG nr.1010/2004.
Licenţa de funcţionare se eliberează numai în situaţia în care toţi asociaţii/administratorii societăţii îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.20 alin.10 din Legea nr.333/2003 şi s-a obţinut avizul favorabil al Serviciului Român de Informaţii.
Documentaţia se va depune în două exemplare, având filele numerotate şi certificate de reprezentatul societăţii (semnătura şi stampilă), piesele fiind consemnate în opisul lucrării cu referiri la paginaţie.
A. Pentru constituirea societăţilor comerciale, la cererea Oficiilor teritoriale ale registrului comerţului ori a reprezentanţilor societăţilor, se vor acorda avize de principiu societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate codul CAEN revizuit – 8020 activităţi de servicii privind sistemele de securizare.
Pentru acordarea avizului de principiu (prealabil), se va depune în două exemplare, (unul fiind destinat Serviciului Român de Informaţii, următoarele documente:
cererea de acordare adresată inspectoratului judeţean de poliţie sau DGPMB, după caz, pe raza căruia îşi are sediul social societatea;
actul constitutiv al societăţii comerciale, atestat sau autentificat;
dovada de rezervare a denumirii pentru înscrierea societăţii la Oficiul registrului comerţului;
documentele conducătorilor societăţii, respectiv:act identitate, curriculum vitae (elaborate conform HG 1021/2004), acte de studii, dovada pregătirii de specialitate, declaraţii că nu au făcut parte din structuri de informaţii străine, organizaţii secrete transnaţionale şi nu au colaborat cu acestea, certificate de poliţist sau autentificate de notar;
declaraţii de neimplicare în activitatea firmei pentru asociaţii sau acţionarii care nu vor deţine funcţii operative în societate;
Eliberarea avizului de principiu se face după efectuarea verificărilor privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.20 alin.10 din Legea nr.333/2003, în conţinutul căruia se va menţiona obiectul de activitate aprobat, denumirea societăţii, avizarea asociatului/asociaţilor şi personalului de conducere (cu nominalizarea acestora, inclusiv CNP), avizul emis fiind valabil şi în procedura de licenţiere.
B. Pentru obţinerea licenţei de funcţionare, reprezentantul societăţii trebuie, conform prevederilor legale, să depună la inspectoratul judeţean de poliţie ori la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază teritorială îşi are sediul social, în două exemplare, următoarele documente:
cerere de eliberare a licenţei de funcţionare, adresată Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Ordine Publică, din care să rezulte activităţile solicitate, adresa şi telefoanele sediului social şi administrativ. Activităţile solicitate vor fi menţionate în mod expres, respectiv: proiectare/instalare şi întreţinere/producţie sisteme de alarmare împotriva efracţiei, dacă sunt incluse în obiectul de activitate al societăţii, în funcţie de opţiunea dorită. Cererea va fi formulată pentru a avea caracter oficial, cuprinzând număr şi dată de înregistrare la solicitant, iar numele semnatarului va fi consemnat în clar.
documentele de constituire şi funcţionare ale societăţii, în xerocopii certificate de reprezentantul societăţii, respectiv: actul constitutiv (statutul şi contractul), încheierea judecătorului-delegat de autorizare a constituirii (sentinţa civilă) şi certificatul de înmatriculare cu codul unic de înregistrare la Oficiul registrului comerţului (certificatul de înregistrare).
Obiectul de activitate al societăţii trebuie să cuprindă codul CAEN revizuit, 8020 – activităţi de servicii privind sistemele de securizare, 7112 – activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (pentru activitatea de proiectare) şi 4321 – lucrări de instalaţii electrice.
* documentele conducătorilor societăţii, constând în: actul de identitate, ultima diplomă de studii şi curriculum vitae, sens în care cel puţin o persoană de conducere va îndeplini condiţia de pregătire de specialitate. Condiţiile de pregătire de specialitate se referă la: calificare dobândită în profil electric (studii tehnice superioare sau medii – fără drept de proiectare) şi specializare în sisteme electronice de securitate (certificat eliberat de un formator autorizat, cu tematică avizată de I.G.P.R.). În plus, persoana respectivă va fi supusă şi unui test cu privire la cunoaşterea legislaţiei în domeniu de inspectoratul judeţean de poliţie competent teritorial, înainte de a se emite avizul.
certificat constatator eliberat de Oficiul registrului comerţului, cu excepţia societăţilor nou-înfiinţate, care depun documentele pentru licenţiere în cel mult 30 zile de la data înregistrării firmei la registrul comerţului (act eliberat în baza Legii nr.26/1990 cu toate datele înregistrate).
* declaraţii pe propria răspundere ale asociaţilor/administratorilor că nu au făcut parte din organizaţii secrete transnaţionale, servicii de informaţii ori structuri militare sau paramilitare străine, că nu au fost pregătite de acestea pentru desfăşurarea unor activităţi specifice şi că nu au participat la conflicte militare externe. Declaraţiile vor fi certificate de poliţist sau autentificate de notar.
certificat de cazier fiscal pentru persoana juridică, cu excepţia cazurilor când societatea este nou constituită şi nu este înregistrată fiscal (se dovedeşte prin declaraţie pe proprie răspundere) ori are până la 3 luni de la înfiinţare;
regulamentul de organizare şi funcţionare, având structura următoare: dispoziţii generale, structura organizatorică a societăţii, condiţii de angajare a personalului care desfăşoară activităţi în domeniul licenţiat, pregătirea şi controlul personalului implicat în activitatea specifică, dotarea societăţii, modul de derulare a activităţilor licenţiate şi dispoziţii finale. (elaborat în două exemplare în original).
Documentele prevăzute la alin. (1) se vor prezenta în două exemplare, în xerocopie, cu excepţia certificatelor de cazier fiscal, atestare fiscală şi constatator care vor fi anexate în original, în exemplarul Poliţiei.
Certificatele menţionate trebuie să fie în termenul de valabilitate la depunerea documentaţiei la unităţile teritoriale de poliţie.
Regulamentele de organizare şi funcţionare se vor elabora după modelul postat pe site-ul Direcţiei Poliţiei de Ordine Publică, cu adaptare la particularităţile existente, în două exemplare, unul al titularului şi celălalt al Poliţiei, ambele fiind anexate la dosarul Poliţiei.
În cazul în care sunt asociaţi persoane juridice, se anexează documentele de autorizare şi constituire a acestora şi ale reprezentantului legal, care trebuie să obţină avizele menţionate. Aceleaşi condiţii sunt necesare şi în cazul societăţilor cu capital străin.
Licenţierea persoanelor fizice sau a asociaţilor familiale autorizate în baza Legii nr. 300/2004 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice se realizează similar ca la societăţile comerciale cu prezentarea autorizaţiei eliberate de primării în locul actului constitutiv, având menţionate activităţile de servicii privind sistemele de securizare cod CAEN 8020.
Persoanele fizice licenţiate au dreptul de a executa numai lucrări pentru locuinţe şi anexe ale acestora, care nu necesită întocmirea de proiecte pentru a fi supuse avizării poliţiei.